Zeci de angajați ai Ascom Grup au primit în loc de salarii… amenințări! Banii pentru care au muncit au fost amînați de pe o lună pe alta sub diverse pretexte. Reținerea banilor a fost folosită de administrația Ascom ca unealtă de șantaj cu scopul de a obține mărturii false în procesul intentat împotriva fostului vicepreședinte Andrei Baștovoi.

Săptămîna trecută grupul de angajați nedreptățiți au reluat tratativele cu administrația Ascom, dar au fost amînați pentru săptămîna aceasta. De vină a fost un audit efectuat în Sudan de rezultatele căruia, chipurile, ar depinde soarta angajaților care au fost lipsiți de salarii. Însă pînă la urmă Ascom a hotărît să nu mai plătească. Datoriile companiei către angajații răsculați constitue zeci de mii de dolari de persoană.

Din angajații neremunerați fac parte grupul de juriști, contabili, economiști, cei din departamentul resurse umane și alte persoane cu funcții de răspundere care au activat în Sudan.

Grupul nedreptățit nu s-a lăsat intimidat și, după luni de tăcere, a hotărît să folosească toate căile legale pentru a-și obține banii pentru care au muncit în condiții grele. Mulți dintre ei declară că între timp s-au îndatorat de la prieteni și cunoștințe, sperînd că Ascom le va achita salariile.

În ediția de mîine a Ziarului de Gardă citiți declarații ale persoanelor implicate.

Anunțuri